Premieră de excepţie! "Dorothy în lumea lui Oz” are un mesaj foarte clar: "Dorințele se îndeplinesc și în realitate"

Mirabela ȘERBĂNESCU – cugetliber.ro luni, 11 aprilie 2022

Zarvă mare în weekend, în faţa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”. Zeci de copilaşi însoţiţi de părinţi sau bunici au luat cu asalt instituţia de cultură, exact cum o făceau înainte de pandemie, pentru a viziona ultima premieră scoasă de echipa de actori din vechea cetate a Tomisului. Montată în doar o lună, piesa „Dorothy în lumea lui Oz” a atras ca un magnet spectatorii de toate vârstele.

fondpremiera4-1649606571.jpg

Sala de spectacole a teatrului pentru copii de pe strada Aristide Karatzali 16 a devenit neîncăpătoare în weekendul care s-a încheiat. Toată lumea dornică de teatru, însetată de cultură, voia să afle prin ce aventuri trece micuţa Dorothy, prezentă într-o adaptare după romanul autorului L. Frank Baum. Regia artistică și scenariul sunt realizate de regizoarea Petronela Purima Tănase, iar scenografia spectacolului îi aparține soţului acesteia, Vlad Tănase, deci vorbim aici despre o muncă în familie. Muzica spectacolului, foarte apreciată, de altfel, de către micuţi, a fost compusă de Vladimir Crețu, iar Alice Safta este cea care semnează coregrafia piesei de teatru. Light design-ul spectacolului a fost realizat de directorul instituţiei, Aurel Palade.

fondpremiera1-1649606558.jpg

Piesa prezintă o poveste emoționantă despre copilărie, iubire, prietenie și curaj. Aceasta vrea să evidenţieze şi chiar reuşeşte să transmită un mesaj cât se poate de clar: micuța Dorothy nu este un personaj, este un simbol, iar lumea fantastică a lui Oz există, cu siguranță, în sufletul fiecăruia dintre noi. Nucleul spectacolului este construit pe ideea de dragoste și încredere, de atașament față de familie, față de adevăr, principii deosebit de relevante pentru copii, mai ales. Alături de Dorothy, micuții spectatori au făcut cunoștință cu mătușica și unchiul lui Dorothy, cu cele două vrăjitoare, vrăjitoarea bună de la Miazăzi și vrăjitoarea rea de la Miazănoapte, cu Sperietoarea, care nu are minte, cu Leuțul cel fricos, dar și cu Soldățelul de tinichea, cel care este în căutarea unei inimi.

Pe lângă aceştia, pe scenă şi-au mai făcut apariţia multe alte personaje cum ar fi Regele Șobolan, Regina Maimuță înaripată, Omida uriașă, Buburuza uriașă, Melcul uriaș. Toţi aceştia au captivat atenţia copilaşilor prezenţi în sală şi i-au făcut să stea cu sufletul la gură până la final, pentru a afla ce se întâmplă cu Dorothy, cu dorinţele ei cele mai arzătoare etc. În toate aceste aventuri, au urcat pe scenă, rând pe rând, următorii actori: Denisa Iova, Clara Ghiuvelechian, Ion Ciolan, Inga Marcu, Tiberiu Roșu, Andrei Stroescu, Daniel Minciună și Claudia Brădescu. Vocea Vrăjitorului din Oz îi aparține maestrului Lică Gherghilescu. Aşadar, spectatorii au luat parte la un spectacol extraordinar, bazat pe o poveste ale cărei pilde sunt mereu actuale, având un mesaj foarte clar: „Dorințele se îndeplinesc și în realitate”, lucru subliniat inclusiv prin intermediul cântecelelor audiate. Totul este să spuneţi cuvintele magice: „Mă rog...”.

fondpremieraprint1-1649606535.jpg

Desigur, de la premieră nu a putut lipsit regizoarea Petronela Purima Tănase, care, practic, a dat viaţă acestui spectacol şi l-a transformat într-o altă piesă de excepţie din repertoriul teatrului constănţean. Ea a declarat pentru „Cuget Liber ”că a onorat invitaţia conducerii de a veni la Constanţa, cu o poveste creată din povestea de viaţă a celor trei copii pe care îi are.

fondpremieraregizorpetronelapuri-1649606548.jpg

„Am inventat această poveste ca să le creez lor o lume mai frumoasă, pentru că Dorothy urmează o călătorie din realitate, în vis, în lumea lui Oz, şi învaţă lecţia minţii ascuţite, a inimii iubitoare şi a curajului. Aşa îi întâlneşte pe cei trei prieteni ai ei din lumea vrăjitorului Oz, care, întâmplător, sunt jucăriile ei din copilărie, Sperietoarea, Soldăţelul de Tinichea şi Leuţ. Cei trei se transformă în mascote şi au diferite intervenţii pe parcursul spectacolului, care o vor ajuta să îşi îndeplinească dorinţa, care, în vis, era să ajungă acasă, pentru că îşi dorea cu ardoare să se întoarcă la unchiul şi la mătuşica ei. În realitate, însă, ea îşi doreşte şi un căţel adevărat, pentru că Toto este alături de ea, pe tot parcursul călătoriei, dar este doar acel căţel de pluş, acea jucărie pe care copiii o au ca partener de joacă, de somn şi nu este un căţel care trăieşte, ca în teatrul de păpuşi. Aşa că, la final, copiii au parte de o surpriză, în sensul că acest căţel se transformă în unul adevărat”, a precizat aceasta.


Articol publicat în cugetliber.ro în 11 Aprilie, 2022. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU


Articole din secțiunea: Mass Media