Teatrul pentru Copii și Tineret s-a născut pe 18 decembrie 2002, din dorința firească de a lărgi paleta repertorială, urmând să realizeze spectacole de păpuși și marionete, de imagine, de mișcare, de teatru, dans, pantomimă  precum și alte genuri de spectacol care să se adreseze unui public cât mai variat copii, tineri și chiar bunici). Noua instituție s-a format pe structura secției de păpuși a Teatrului Ovidius, secție înființată în data de 14 decembrie 1956, căreia s-au alăturat actori, tehnicieni și personal administrativ.

     Teatrul pentru Copii și Tineret este urmașul de drept al secției de păpuși care până în 2002 a scris o pagină de aur în animația constănțeană fapt ce obligă generația actuală la responsabilitate și la păstrarea ștachetei calitative a spectacolelor la un nivel profesional foarte ridicat. Teatrul pentru copii și tineret a realizat în perioada scursă de la înființare, spectacole moderne, variate și foarte apreciate atât de public cât și de critica de specialitate, participând la numeroase festivaluri naționale și internaționale și  unde s-a remarcat, dovada fiind premiile obținute.

Teatrul pentru Copii si Tineret - 2003 la infiintare

Teatrul pentru Copii și Tineret - 2003 la înființare

IMPORTANT

     Conform ANEXEI NR. 6f la HCJC NR. 339 din 20.12.2022, începând cu săptămâna 09.01 - 15.01.2022, prețul la biletele din planul actual al sălii s-a modificat astfel:

     - Preț bilet copii/adulți/însoțitor: 15 lei
     - Preț bilet grupuri organizate grădinițe și școli-ciclul primar (transport asigurat): 15 lei
     - Preț bilet tineret (14+): 15 lei

BILETELE  ACHIZIȚIONATE  PENTRU  WEEKEND  POT  FI  RETURNATE  PÂNĂ  CEL  TÂRZIU  ÎN  ZIUA  DE  VINERI  INCLUSIV!

Vă mulțumim pentru înțelegere!

 

Căutare